În această seară se va disputa cel mai interesant duel din semifinalele Ligii Campionilor, manșa tur a întâlnirii Bayern Munchen – FC Barcelona fiind programată de la ora 21:45. Germanii dovedesc încă o dată că nu lasă nimic la voia întâmplării, astfel că își vor lua măsuri speciale pentru anihilarea argentinianului Lionel Messi, care nu de puține ori a decis meciurile de unul singur. „A avut cu adevărat o problemă musculară, altfel el ar fi fost folosit sâmbătă în campionat. A fost o măsură de precauție pentru ca el să joace bine marți. Avem un plan de joc. Cum a fost și la meciul cu Juventus, care evolua cu trei mijlocași, avem o idee clară în privința manierei de joc. Vom găsi o soluție. Însă Barcelona nu este doar Messi. În echipă sunt numeroși superjucători, ca Iniesta, cel mai bun fotbalist european al anului de două ori, Pique, Puyol, chiar dacă nu joacă. Ei știu cum să evolueze la nivel înalt. Ne pregătim pentru asta. Pentru că și noi suntem la acel nivel”, a declarat antrenorul lui Bayern, Jupp Heynckes.
Celălalt meci contând pentru turul semifinalelor Ligii Campionilor, Borussia Dortmund – Real Madrid, va avea loc mâine, de la ora 21:45.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















