Optimile de finală au început slab pentru Bayern Munchen, în ciuda adversarului inferior valoric pe care l-a întâlnit în această fază a Ligii Campionilor. Bavarezii au cedat cu 1-0 pe terenul lui FC Basel, fosta adversară a Oțelului Galați din grupe, singurul gol al întâlnirii fiind reușit pe final, de Stocker (min. 86). Returul este programat pe 13 martie, pe „Allianz Arena”, unde va avea loc și finala Ligii Campionilor, în luna mai.
Nici Internazionale Milano nu s-a descurcat mai bine în Franța, unde a fost învinsă de Olympique Marseille cu același scor, 1-0, Ayew reușind să arunce tribuna în aer în minutul 93. Din păcate, eroul gazdelor a marcat după ce Cristian Chivu l-a scăpat din marcaj, în timpul executării unui corner, astfel că românul a fost desemnat printre cei mai slabi jucători de pe teren. „A făcut o partidă decentă în fața unor adversari explozivi, ca Amalfitano și Azpilicueta, dar a dormit în ultima secundă, ruinând munca la sacrificiu a echipei sale, ceea ce este de neiertat”, a notat Eurosport.
În manșa întâi a optimilor de finală s-au mai disputat următoarele meciuri: Olympique Lyon – APOEL Nicosia (1-0), Bayer Leverkusen – FC Barcelona (1-3), Zenit – Benfica (3-2), AC Milan – Arsenal (4-0), Napoli – Chelsea (3-1) și Zenit – Real Madrid (1-1).
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















