
Arsène Wenger ar putea prelua naționala Franței din vară
Echipa națională a Franței va mai fi condusă de Laurent Blanc doar până la finalul turneului continental din această vară, apoi forul național de specialitate nu îi va mai prelungi contractul, a anunțat presa locală. Conflictul dintre selecționer și președintele Federației Franceze de Fotbal, Noël Le Graët, a condus la această despărțire, care în acest moment pare iminentă. „După finalul Euro-2012, indiferent de rezultate, drumurile lui Noël Le Graët și Laurent Blanc se vor despărți. Președintele federației este convins să nu îi prelungească acordul selecționerului. Lunile următoare, cei doi se vor comporta frumos în interesul echipei Franței. În realitate, Le Graët caută deja un succesor pentru Blanc, care la rândul său va fi deschis ofertelor de la cluburi”, a notat „Le Journal du Dimanche”.
Le Graët are mai multe motive pentru care își dorește să pună punct acestei colaborări, printre care modul ascuns în care Blanc conduce echipa. De asemenea, președintele FFF se îndoiește de calitățile sale de tehnician, fiind convins că reprezentativa ar trebui să aibă un joc mai bun și performanțe mai mari, ținând cont de generația de jucători pe care se bazează.
Cu toate acestea, Le Graët și Blanc vor continua să mențină aparențele până la finalul Campionatului European, publicația citată mai sus comparând această situație cu cea a unor părinți aflați în pragul divorțului, dar care locuiesc sub același acoperiș „așteptând să ia copiii bacalaureatul”.
Blanc ocupă postul de selecționer al naționalei Franței de anul trecut, timp în care a reușit să califice echipa la CE după ce a încheiat pe locul întâi Grupa D a preliminariilor, din care a făcut parte și România.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















