Fundașul Bosniei-Herțegovina, Adnan Mravac (foto), susține că România poate pune probleme în primul rând prin prisma jucătorilor pe care îi are, și nu prin forța de echipă. „Va trebui să le acordăm o atenție specială lui Mutu, Marica și Chivu, sunt jucători excelenți, foarte tehnici. Îi apreciez, dar vom demonstra că suntem o echipă mai bună. Nu am experiențe plăcute cu România din meciurile anterioare, dar trecutul nu mai contează“, a declarat apărătorul adversarilor noștri de sâmbătă.
Selecționerul Safet Susici are aceeași problemă, dar se teme de alt „tricolor“, care prinde foarte rar un loc în formația sa de club, Schalke 04. „România are o echipă într-adevăr bună, cu jucători valoroși, dar dacă ar fi să numesc unul singur, care nu este scos în evidență foarte mult, aș spune Ciprian Deac“, a spus Susici.
Meciul Bosnia-Herțegovina – România se va disputa sâmbătă, de la 20:15, și va fi transmis în direct de Pro TV.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















