Umor englezesc sau lipsă de respect?
Jocurile Olimpice sunt recunoscute pe plan mondial drept o competiție care promovează în primul rând fair-play-ul, dragostea vizavi de sport și, nu în ultimul rând, respectul pentru adversari. Ediția din acest an, găzduită de Londra, ar putea da peste cap aceste principii după ce Comitetul Olimpic Britanic (BOA) și-a sfătuit sportivii să nu dea mâna cu adversarii pentru a nu risca să se îmbolnăvească și să își diminueze, astfel, șansele de a cuceri medalii. „Cele mai mari amenințări la adresa performanței sunt bolile și accidentările. Încercăm să reducem riscurile de boli și să sporim capacitatea de rezistență. La asta servește igiena mâinilor”, a declarat Dr. Ian McCurdie, responsabilul pentru sănătate în cadrul BOA.
Îndemn la igienă
Reprezentantul Comitetului Olimpic Britanic le-a mai transmis, pe această cale, sportivilor britanici că în momentele când strângerea de mână nu poate fi evitată, se recomandă folosirea unor produse dezinfectante. „Nu este un sfat atât de prost. Problema se pune doar când ești obligat, în cursul unei recepții să strângi mâna a 20 de persoane pe care nu le cunoști. Dacă totuși sunt obligați să strângă mâna, trebuie știut că spălarea mâinilor și folosirea unei creme speciale poate ajuta la reducerea riscului”, a comentat McCurdie.
Cu toate că sfatul său este corect din punct de vedere medical, mulți dintre adversarii britanicilor s-ar putea simți ofensați de această declarație hazardată a reprezentantului BOA.
Jocurile Olimpice de la Londra, care vor avea la start 10.000 de sportivi din 200 de țări, se vor desfășura între 27 iulie și 12 august.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















