Mâine seară, la Nottingham, românul vrea să își păstreze titlul IBF
Meciul pentru titlul mondial IBF la categoria supermijlocie dintre Carl Froch și Lucian Bute se apropie cu pași mari, ambii boxeri fiind convinși că au puterea să învingă. Dacă britanicul se bazează într-o proporție mai mare decât ar trebui pe aportul publicului, care va fi de partea sa, sportivul român are, în afara statutului de favorit, de partea sa și antrenamentele foarte bune din ultima perioadă. Bute a anunțat că pregătirea a decurs confirm planului, astfel că adversarul său nu îl va putea surprinde cu nimic sâmbătă. „De când am fost aici ultima oară, am petrecut șapte săptămâni în cantonament. Totul a decurs conform programului și am muncit foarte mult pentru această luptă. Nu va fi o luptă ușoară pentru mine. Am ales această luptă, am ales orașul adversarului și am vrut să mă confrunt cu această provocare”, a declarat Lucian Bute.
Fără probleme medicale
Pugilistul nostru a întâmpinat mari probleme medicale de-a lungul pregătirii, care la un moment dat puteau conduce chiar la amânarea confruntării din Nottingham. Bute a suferit o infecție foarte serioasă la picior, care se întinsese până la nivelul gleznei, dar antrenorul său, Stephane Larouche, a dat asigurări că problema a dispărut în totalitate acum. „Lucian a avut două răni la degetul mare de la picior. Tot îmi spunea că are dureri mici la el, iar eu i-am spus că nu este sfârșitul lumii până într-o zi când i-a țâșnit sângele. Așa că l-am dus la doctor, iar ei i-au spus că și l-ar putea pierde. A fost o infecție mare, iar aceasta s-a extins până la gleznă. A făcut tratament zece zile cu antibiotice, iar totul a dispărut, nu mai are nicio infecție. Acum are picioare perfecte. A trebuit să-l pregătim pe Bute pentru un război”, a declarat Larouche pentru boxingscene.com.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















