Pilotul de Formula 1 Jenson Button încă este supărat după cursa proastă făcută în Malaysia, în cadrul etapei a doua a Campionatului Mondial, când l-a depășit din scurt pe Karthikeyan și a suferit o pană, fiind nevoit să efectueze o oprire suplimentară la boxe. Sportivul legitimat la McLaren-Mercedes l-a acuzat în prima fază pe indian, deoarece nu s-ar fi dat la o parte, dar în cele din urmă a recunoscut că o mare parte din vină îi aparține. „Plec în Hawaii acum, am o nouă cursă duminică, triatlonul Lavaman. O să mă rănesc eu însumi, pentru că merit suferință după Malaysia. O să mă asigur că îmi fac ceva rău după o zi așa proastă”, a comentat Button, un împătimit al triatlonului.
În timpul cursei din Malaysia, britanicul încă avea șanse la șampanie, dar a efectuat o manevră riscantă și a fost acroșat de Narain Karthikeyan, de la HRT, și a trecut linia de finiș abia al 11-lea în afara punctelor.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















