Home Sport „Câinii” au ratat desprinderea

„Câinii” au ratat desprinderea

DISTRIBUIŢI

Dinamo a scos doar un rezultat de egalitate pe terenul Pandurilor, 2-2, și nu a reușit, astfel, să profite de pasul greșit pe care principala urmăritoare, CFR Cluj, îl făcuse la Mediaș, 1-1 cu Gaz Metan. Bucureștenii s-au văzut conduși încă din minutul 8, când Viera a deschis scorul, dar au intrat în avantaj la cabine, după reușitele lui Dănciulescu (min. 16) și Niculae (min. 29). Cu toate acestea, Dinamo a jucat slab în repriza a doua și nu a reușit să profite de cartonașul roșu primit de Voiculeț în minutul 67, astfel că Pintilii (min. 82) a stabilit scorul final, 2-2, din penalty. Cu toate că lovitura respectivă a fost acordată în urma unei faze controversate, președintele Pandurilor, Marin Condescu, a declarat după meci că nu a fost mulțumit de prestația brigăzii conduse de Ovidiu Hațegan. „Să joci în nouă și împotriva arbitrului… După mintea lui Hațegan nici penalti nu era. Eliminarea lui Voiculeț a fost gratuită. Am fost cam masochiști în seara asta, le-am făcut cadou două goluri, am ratat cinci și apoi le-am dat două și am încheiat socoteala. Nu am nimic cu Dinamo, să iasă campioană, dar așa nu pot. Sunt ample căile prin care pune presiune Dinamo, dar în seara asta nu au fost mai buni decât Pandurii”, a comentat Condescu.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.