Home Sport „Câinii”, contestație degeaba

„Câinii”, contestație degeaba

DISTRIBUIŢI

Dinamo și-ar fi dorit să câștige la „masa verde” cu Sportul

Dinamo a pierdut prima poziție a clasamentului Ligii I după ce s-a înclinat în fața Sportului Studențesc pe propriul teren, scor 1-3. Cu toate că echipa din Regie a etalat un joc foarte bun și a câștigat cât se poate de meritat, conducerea „câinilor” nu a acceptat realitatea și a contestat dreptul de joc al lui Ionuț ?ê?£erban, despre care spune că nu avea dreptul să evolueze pentru Sportul Studențesc. Directorul executiv al clubului „alb-negru”, Cristian Gheorghe, i-a liniștit pe suporteri, cărora le-a transmis că nu ar trebui să își facă griji. „?ê?£erban are legitimația vizată de FRF, în acest moment el este jucătorul Sportului Studențesc”, a comentat oficialul pentru „Curentul”.

Rednic stă la pândă

Rezultatele slabe din 2012, când Dinamo a câștigat patru puncte din nouă posibile și a pierdut șefia Ligii I ar putea să conducă spre o debarcare a antrenorului Liviu Ciobotariu. Mircea Rednic și-a făcut apariția la meciul cu Sportul Studențesc, pe care l-a urmărit de la Tribuna a II-a, astfel că „Strâmbul” s-ar putea afla deja în negocieri cu oficialii dinamoviști. „Sunt dezamăgit că am pierdut prima poziție în clasament, e trist. Îmi cer scuze suporterilor, principalul vinovat sunt eu. După aceste două jocuri Dinamo este în cădere. Trebuia să reacționăm după jocul de la Târgu Jiu, trebuia să avem o atitudine de primul loc. Sunt supărat pe mine. În momentul în care câștigăm suntem toți foarte fericiți, trăim momentul, dacă pierdem eu sunt vinovatul. Dacă se consideră că am facut prea puțin pentru echipa asta, las locul altcuiva cu cea mai mare plăcere”, a declarat Liviu Ciobotariu la finalul partidei cu Sportul Studențesc.
foto: fcdinamo.ro

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.