Britanicii s-au comportat ca doi huligani
Meciul dintre Vitali Klitschko și Derek Chisora, soldat cu victoria primului, a fost precedat și urmat de episoade regretabile, care nu fac decât să îi scârbească pe iubitorii de box. Ceea ce trebuia să fie un adevărat spectacol s-a transformat într-un eveniment regretabil, împărțit pe etape. La cântarul oficial, Chisora a găsit de cuviință să își pălmuiască adversarul în timp ce ucraineanul poza pentru fotografii din sală (foto 1). Apoi, britanicul i-a pregătit o surpriză de un prost gust poate mai mare și fratelui campionului mondial, Vladimir, căruia i-a scuipat apă în față înainte de meci (foto 2).
Bătaie ca la „saloon”
Acțiunile mizerabile provocate de Chisora s-au încheiat, pentru moment, la conferința de presă de după meci, când a găsit de cuviință să încingă o bătaie cât se poate de reală și de violentă cu pugilistul David Haye, care era prezent la eveniment în calitate de spectator. Britanicii, așezați în capete diferite ale sălii de conferințe, au purtat un dialog aprins din capetele opuse ale camerei de conferințe, iar finalul discuției i-a făcut să treacă și la repercusiuni fizice. „Ai piedut ultimele trei meciuri, te-a bătut Tyson Fury. Ești un ratat!” (Haye) și „Spune-mi asta în față. Vin la tine, spune-mi asta în față” (Chisora) sunt ultimele replici ale celor doi înainte să declanșeze o luptă de stradă, în care nu s-au ferit să folosească obiectele care le-au căzut la îndemână. Chisora a primit o sticlă în cap (foto 3), iar cioburile l-au rănit și pe antrenorul lui Haye, Adam Booth. Scena s-a terminat în amenințările celui care tocmai boxase în ring cu Vitali Klitschko, britanicul jurând că nu va lăsa lucrurile neterminate. Incidentul s-a petrecut sub privirile îngăduitoare ale ucraineanului, care a preferat să nu se implice în scandaluri care sunt sub nivelul pe care ar trebui să îl aibă un pugilist profesionist. Chisora nu a scăpat nepedepsit după bătaia cu Haye, fiind reținut de poliția din Munchen când se pregătea să se urce în avionul spre Marea Britanie.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















