
Carl Froch a fost desemnat challenger obligatoriu pentru pugilistul Lucian Bute, iar contractul pentru acest meci a fost parafat în cursul zilei de ieri, astfel că se cunoaște cu siguranță care va fi următorul adversar al românului. Lupta se va desfășura pe 26 mai, iar “Mister KO” a acceptat să evolueze “în deplasare”, la Nottingham, după ce britanicul a insistat în repetate rânduri să boxeze în fața propriilor suporteri. Managerul lui Froch, Eddie Hearn, i-a mulțumit românului pentru că a acceptat această condiție, dar spune că sportivul pe care îl reprezintă va fi cel care va ridica deasupra capului, la finalul meciului, centura de campion mondial IBF la supermijlocie. “Suntem încântați că ne-am înțeles asupra condițiilor și cred că acesta va fi unul dintre cele mai importante evenimente din boxul britanic pentru mulți ani de acum înainte. Îi respect pe Lucian și echipa sa pentru că au acceptat să vină acasă la Carl, dar sunt convins că Froch va deveni campion mondial”, a comentat Hearn după semnarea actelor.
De cealaltă parte, antrenorul lui Lucian Bute, Stephan Larouche, s-a declarat optimist și a dat asigurări că publicul va fi încântat de spectacolul care îi va fi oferit pe 26 mai, la Nottingham.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















