Home Sport Cristi Chivu, speranta olandezilor pe Stadio Meazza

Cristi Chivu, speranta olandezilor pe Stadio Meazza

DISTRIBUIŢI

Si astazi, fotbalul la nivel de Liga Campionilor tine capul de afis al evenimentelor sportive. Misiunile cele mai usoare par a le avea Liverpool si Real Madrid, care vor infrunta in fata propriilor suporteri echipele cotate cu cele mai mici sanse in grupele din care fac parte. Dupa succesul inregistrat in meciul de debut (2-0 cu Spartak Moscova), elvetienii de la Basel au inceput sa creada in sansa lor si nu accepta postura de victime sigure in confruntarea cu mult mai galonata formatie britanica. Antrenorul Christian Gross a pus competitia interna pe planul secund, in meciul de sambata (1-1, in deplasare la Xamax) din campionat, folosind multe rezerve, tocmai pentru a-si odihni unii jucatori pentru partida programata in aceasta seara pe stadionul Anfield. Englezii, care au deja la activ un esec la Valencia, dar sunt neinvinsi in campionatul intern dupa sapte etape, raman marii favoriti si este greu de crezut ca vor rata ocazia de a-si trece in cont primele trei puncte. Cat priveste jocul de la Madrid, cu siguranta tribunele vor fi pline. Nu doar din cauza ca Real joaca un fotbal… ireal, ci si pentru ca fanii campioanei continentului vor avea prilejul sa salute prima aparitie a lui Ronaldo in team-ul plin de stele al gazdelor. Dupa un start deceptionat in actuala stagiune – trei infrangeri intr-o saptamana! – Roma va incerca la Atena sa puna capat unei serii negre, insa pe terenurile elene nu este usor de jucat, atmosfera creata de fanii locali fiind una de infern. Capello trebuie sa gaseasca urgent solutii pentru a pune capat degringoladei, romanii fiind in Il Calcio in jenanta postura de a conduce… plutonul echipelor fara nici un punct! Plecarea spre Grecia a fost marcata de un nedorit eveniment. Tifosi romani, nemultumiti de rezultatele obtinute de trupa lui Totti in ultima vreme, s-au adunat, luni dimineata, in fata centrului de antrenament Trigoria si i-au insultat pe oficialii si pe fotbalistii Romei. Mai mult, suporterii dezlantuiti au lovit cu pumnii in masina in care se afla fundasul francez Zebina, iar jucatorii au raspuns insultelor. Conflictul a fost aplanat doar de agentii de Politie.

O alta echipa din Serie A este protagonista derby-ului zilei: Inter Milano – Ajax Amsterdam. Este previzibil un asalt milanez la poarta oaspetilor, iar olandezii isi leaga sperantele de o evolutie fara greseala a defensivei dirijate de capitanul formatiei, romanul Cristi Chivu. Dar iata programul complet al zilei:

Grupa A: Borussia Dortmund (Germania) – Auxerre (Franta)

PSV Eindhoven (Olanda) – Arsenal (Anglia)

Grupa B: Spartak Moscova (Rusia) – Valencia (Spania)

Liverpool (Anglia) – FC Basel (Elvetia)

Grupa C Real Madrid (Spania) – KRC Genk (Belgia)

AEK Atena (Grecia) – AS Roma (Italia)

Grupa D: Olympique Lyon (Franta) – Rosenborg (Norvegia)

Inter Milano (Italia) – Ajax Amsterdam (Olanda)

– Toate meciurile vor incepe la ora 21.45, cu exceptia intalnirii de la Moscova, care este programata de la ora 19.00.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.