Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a pornit cum nu se putea mai fericit în grupele principale ale Ligii Campionilor, reușind să câștige fără prea mari emoții pe terenul lui Krim Ljubljana, 31-25, după ce la pauză avea un avantaj de trei goluri, 16-13. Victoria este cu atât mai prețioasă cu cât poarta formației noastre a fost apărată de veterana Luminița Huțupan Dinu, revenită în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent după aproape trei ani de absență. Turcoaica Özel a fost în mare formă, cu opt goluri înscrise, urmată în acest clasament de Ardean Elisei, Oana Chirilă (5), Manea (4), Jovanovici, Vizitiu (3), Nechita (2) și Mangarova, care a punctat o singură dată. Remarcata din tabăra gazdelor a fost Acimovici, care și-a trecut numele pe lista marcatorilor de nouă ori. În celălalt meci din cadrul Grupei a II-a, Buducnost Podgorica și-a respectat statutul de favorită și a câștigat, 29-27, pe terenul lui Metz Handball, care în următoarea etapă, programată pe 12 februarie, se va deplasa la Râmnicu Vâlcea.
Voina îndeamnă la calm
Victoria obținută pe terenul lui Krim l-a încântat pe antrenorul „alchimistelor”, Radu Voina, care consideră, însă, că următoarele meciuri trebuie tratate cu aceeași seriozitate. „Am început cu dreptul și e foarte bine. E primul meci câștigat de Oltchim aici, ne bucurăm, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. E doar primul meci din grupă. Ne-am luptat foarte mult în apărare și fetele au dorit neapărat victoria, au fost încrezătoare și s-au luptat. Au dovedit că sunt o adevărată echipă. Totul e minunat când se termină cu victorie, dar și maniera în care am obținut-o”, a comentat Radu Voina la finalul partidei. Pe aceeași lungime de undă a fost și președintele Petre Berbecaru, care a salutat evoluția foarte bună a Luminiței Huțupan Dinu, în vârstă de 40 de ani.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















