
Cazurile de dopaj nu mai miră pe nimeni de mult timp, în special după scandalul în care a fost implicat Lance Armstrong. Australianul Michael Rogers, legitimat la echipa Tinkoff, a fost depistat pozitiv cu clenbuterol, aflat pe lista substanțelor interzise, în octombrie 2013, dar a scăpat de suspendare. El a invocat o contaminare alimentară, conform Uniunii Cicliste Internaționale, care a anunțat, după ce a analizat cazul cu atenție, că „probabilitatea ca substanța respectivă să fi ajuns în organismul ciclistului în urma consumului de carne contaminată, în China, este semnficativă”. Astfel, Michael Rogers a evitat suspendarea din activitate, singura sancțiune pe care a primit-o fiind descalificarea de la Japan Cup. „Este cunoscut că există în anumite țări riscul ca produse din carne să fie contaminate cu clenbuterol și să ducă, în aceste condiții, la un eșantion pozitiv de urină al unui sportiv. WADA a atras atenția asupra acestei probleme existente în China și Mexic”, se arată în comunicatul remis de Uniunea Ciclistă Internațională. Forul a precizat că le recomandă sportivilor să evite consumul de carne în aceste țări.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















