In cea de-a sasea zi a Campionatului Mondial din Germania, vor debuta si ultimele patru echipe ale acestui turneu. Fara indoiala, derby-ul Grupei H este chiar primul meci de astazi, dintre selectionata Spaniei si cea a Ucrainei, iar in al doilea meci se vor intalni Tunisia si Arabia Saudita.
Partida dintre iberici si ex-sovietici va incepe de la ora 16.00, pe Zentralstadion din Leipzig. Antrenorul spaniol, Luis Aragones, are la dispozitie un lot valoros si nu a ascuns faptul ca va ramane fidel sistemului 4-3-3, incercand sa controleze autoritar mijlocul terenului printr-o posesie prelungita. Unul dintre marii absenti ai Spaniei de la acest turneu final este atacantul Morientes, care nu se afla printre preferatii lui Aragones.
De partea cealalta, Oleg Blokhin, antrenorul ucrainenilor, beneficiaza de o echipa extrem de bine sudata, iar in atac, Andrei Sevcenko (foto) nu mai are nevoie de nicio prezentare.
Tunisia si Arabia Saudita vor juca la Munchen, de la ora 19.00, si vor incerca sa arate ca in Grupa H lupta pentru calificarea in optimi nu se va da numai intre Spania si Ucraina.
In ultima partida a zilei, de la ora 22.00, pe Westfalenstadion din Dortmund, se vor intalni Germania si Polonia. Reprezentativa tarii gazda isi poate asigura un loc in optimi in cazul in care va invinge astazi, iar polonezii sunt obligati sa obtina cel putin un egal pentru a mai spera intr-o calificare in faza urmatoare a Cupei Mondiale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















