Ada Nechita va juca pentru HCM Baia Mare
Nu va reprezenta pentru nimeni o noutate dacă Oltchim, campioană națională și semifinalistă a Ligii Campionilor, se va lupta în sezonul viitor pentru evitarea retrogradării din Liga Națională. Problemele financiare grave au condus la o situație pe care nimeni nu ar fi anticipat-o la începutul lui 2012, când la Râmnicu Vâlcea părea a se fi format o adevărată legiune a celor mai valoroase handbaliste din lume. Acum, însă, oficialii „alchimistelor” au fost nevoiți să se recunoască învinși de probleme și să renunțe la toate jucătoarele, care și-au căutat echipe atât în țară, cât și în străinătate. Cea mai veche handbalistă din lotul Oltchimului, internaționala Ada Nechita, s-a înțeles, ieri, cu vicecampioana HCM Baia Mare, alături de care va lua startul în barajul de calificare în grupele Ligii Campionilor. „Sperăm ca experiența Adei Nechita, atât la nivel național, cât și internațional, să ne ajute în strategia noastră viitoare. Ada a semnat un contract valabil pe trei ani și ne bucurăm să facă parte din echipa noastră, mai ales că are în palmares numeroase trofee naționale și internaționale. Mai purtăm negocieri, inclusiv cu jucătoare care au evoluat la Oltchim, pentru posturile de portar și extremă stânga”, a decalarat directorul sportiv al vicecampioanei, Daniel Kotecz, care a precizat că i-a prelungit contractul pivotului Geta Diniș Vârtic.
„Alchimistele”, puse pe liber
După eliminarea din Liga Campionilor, conducătorii lui Oltchim Râmnicu Vâlcea au dat asigurări că vor face tot posibilul să păstreze nucleul de jucătoare, astfel încât performanțele viitoare ale echipei să nu aibă de suferit. Cu toate că discuțiile cu sponsorii începuseră bine, eliminarea surprinzătoare din primul tur al Cupei României a oprit intențiile celor care doreau să finanțeze clubul, astfel că handbalistele au fost anunțate că sunt libere să își caute alte angajamente. „Calculele reale a tot ceea ce înseamnă cheltuielile cu salariile, taxele, competiția internă, externă, pregătirea și echipamentul, precum și celelalte cheltuieli logistice au demonstrat că necesarul ar fi în jur de 2,4 milioane de euro, 82% reprezentând salariile și taxele. O sumă foarte mare față de puterea actuală a clubului, a județului și a potențialilor sponsori care ar fi dispuși să contribuie la susținerea activității handbalistice”, se arată în comunicatul lui Oltchim remis pe marginea acestui subiect.
Foto: www.cs-oltchim.com
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















