
Bashetbalista Diana Pop, care a câștigat în repetate rânduri titlul de campioană a Germaniei cu echipa TSV Wasserburg, a fost premiată ieri, alături de coechipiere. Primul ministru al landului Bavaria, Horst Seehofer, le-a oferit, în cadrul aceleiași ceremonii, o distincție și componenților lui Bayern Munchen, care au cucerit Liga Campionilor la fotbal. „Este o mare onoare și mândrie pentru mine și echipa noastră, acest premiu vine ca o recompensă pentru rezultatele noastre din ultimii 10 ani.
Ne-au numit «echipa deceniului» în Bundesliga feminină de baschet. Sunt emoționată și fericită pentru încununarea atâtor ani de renunțări și muncă asiduă. Premiul este cea mai mare onoare care se acordă pe plan sportiv în landul Bavaria, de aceea este și denumit Premiul Primului Ministru din Bavaria. Pentru mine este un premiu nesperat, știu că sunt mulți mari sportivi care s-ar bucura să-l obțină”, a declarat fosta componentă a naționalei de baschet a României.
(J.R.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















