Vârsta își spune cuvântul în cazul româncei
Atleta Constantina Diță a încheiat maratonul de la Londra, disputat weekendul trecut, doar pe poziția a 17-a, semn clar că nu își va putea apăra titlul olimpic în cadrul JO din această vară. Românca însăși, în vârstă de 42 de ani, recunoaște că nu poate visa la un loc pe podium, în ciuda faptului că la Beijing, în 2008, a cucerit medalia de aur, uimind lumea atletismului. Constantina Diță speră la o clasare mai bună decât locul 17 obținut tot în capitala Angliei, la maratonul desfășurat recent, dar deja și-a anunțat fanii că nu poate ridica pretenții la o poziție fruntașă din cauza vârstei înaintate. „E foarte greu ca lumea să-și pună speranțe în mine într-o medalie având în vedere cum se aleargă. Eu am făcut două ore și 32 de minute și e foarte greu să ajungi la două ore și 18 minute. În 14 minute faci aproape cinci kilometri. Sunt mulțumită că m-am calificat, că mi-am făcut baremul. Acum, rămâne de văzut ce va fi. Sper să fac un rezultat cât mai bun, având în vedere vârsta pe care o am. La ora actuală sunt peste 20 de atlete care aleargă maratonul sub două ore și 20 de minute. La Jocurile Olimpice vor fi doar trei etiopience, trei kenience și sportivele din China și Japonia, așa că nu vor fi ca la maratonul de acum, când au fost invitate 20 de africance”, a declarat Constantina Diță.
Circuit dificil
În afara problemelor legate de vârstă, românca a făcut și o scurtă analiză a traseului pe care îl vor parcurge maratoniștii la Jocurile Olimpice, punctând că numărul mare de viraje îi va obosi pe sportivi, care nu vor putea scoate timpi foarte buni. „E un circuit foarte greu, cu foarte multe colțuri și se fac trei ture a câte 12,8 kilometri. Sunt 110 viraje pe tură, iar asta îți taie secundele și e foarte greu să se alerge sub două ore și 18 minute, așa cum se paria pe la Londra la maratonul din week-end”, a comentat Constantina Diță, care a menționat că nu a simțit când au trecut cei patru ani dintre edițiile Jocurilor Olimpice din 2008 și 2012.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















