Selecționerul echipei naționale de handbal masculin a României, Eliodor Voica, a declarat că își dorește ca elevii săi să dispute meciuri amicale în compania unor adversari cât mai valoroși, astfel încât să se înregistreze progrese în jocul colectiv. Antrenorul consideră că țara noastră are potențialul de a reveni în elita mondială, dar admite că este un drum lung de parcurs până la acel moment. „Vrem și căutăm adversare puternice, pentru meciuri de pregătire. Trebuie să avem astfel de partide, cu adversare tari, pentru că ne vor ajuta să progresăm. Nu mai suntem în lumea bună a handbalului, dar facem eforturi și ne străduim să revenim acolo. Un prim pas este această dublă cu Macedonia, pentru care vom face și convocările jucătorilor în cursul săptămânii viitoare”, a precizat Eliodor Voica.
„Tricolorii” se vor reuni pe 26 martie la Izvorani, apoi vor decola spre Macedonia pentru două jocuri de pregătire în compania echipei clasate pe poziția a cincea la Campionatul European, programate pe 31 martie și 1 aprilie.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















