Home Sport Englezii Robinson si Ashton au urcat la -catedra- lotului de tineret

Englezii Robinson si Ashton au urcat la -catedra- lotului de tineret

DISTRIBUIŢI

Asa cum am mai anuntat, o delegatie a Rugby Football Union din Marea Britanie, formata din reputatii antrenori englezi Andy Robinson si Brian Ashton, a efectuat o vizita de doua zile in Romania.

Demersul delegatiei RFU, alaturi de care s-a aflat si o echipa a SkyTV, a avut loc in cadrul unui protocol semnat intre Federatia Romana de Rugby (FRR) si forul similar din Anglia, in vederea pregatirii meciului dintre cele doua reprezentative nationale, care se va desfasura, in data de 17 noiembrie, pe celebrul Stadion -Twickenham- din Londra.

Conform planificarii anterioare, reprezentantii RFU au sosit miercuri, la ora 15.45, pe Aeroportul International Otopeni si au plecat ieri, la ora 16.30.

Programul tehnicienilor britanici a inclus doua antrenamente demonstrative, intalniri cu oficiali ai FRR, vizitarea orasului Bucuresti si realizarea unui film documentar avand ca subiect rugby-ul romanesc. Antrenamentele demonstrative au avut loc miercuri, de la ora 19.30, pe Stadionul National din cadrul Complexului Sportiv National -Lia Manoliu-, si joi, de la ora 11.00, pe Stadionul Tineretului din Capitala. Ele s-au desfasurat cu membrii lotului national de tineret al Romaniei (a se vedea foto) si au fost deschise atat publicului, cat si presei de specialitate din tara noastra.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.