Campioana ultimelor două ediţii ale Premier League, Chelsea Londra a reuşit să se califice în semifinalele Ligii Campionilor, după victoria cu 2-1 pe arena -Mestalla- în faţa formaţiei spaniole Valencia. Dacă -liliecii- au intrat la cabine în avantaj, graţie reuşitei lui Morientes (*32), londonezii s-au calificat în penultimul act al competiţiei prin formidabilele goluri ale lui Şevcenko (*52) şi Essien (*90). Jocul a fost unul deosebit de echilibrat, echipa de pe -Stamford Bridge- abordând o tactică mult mai ofensivă decât de obicei, cu toate că Valencia a ratat calificarea şi din cauza imenselor ratări din prima parte a întâlnirii. Jose Mourinho a administrat prima înfrângere -liliecilor- în faţa propriilor fani în acest sezon european, în celelalte cinci meciuri portarul Canizares nefiind învins decât o singură dată. Chelsea şi Liverpool vor reedita semifinala din urmă cu două sezoane pe datele de 24/25 aprilie şi 1/2 mai.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















