
Pandurii și FC Vaslui au pierdut pe teren propriu, „câinii” au câștigat în deplasare
Incertitudinea plutește asupra clubului din ?ê?£oseaua ?ê?£tevan cel Mare, mai ales după ce finanțatorul Ionuț Negoiță a anunțat în repetate rânduri că nu mai poate susține de unul singur toată activitatea. Suporterii au primit, însă, asigurări că licența pentru sezonul viitor este ca și obținută, deoarece acesta a fost obiectivul principal al conducerii administrative, și se bucură de forma sportivă pe care o traversează jucătorii. Eșecul cu Viitorul Constanța a fost singurul din 2014, acesta fiind urmat de egalul din Ghencea, în fața marii rivale Steaua, și de victoriile împotriva Coronei Brașov și, în acest weekend, a Universității Cluj. Pe fondul acestor rezultate pozitive, Pandurii Târgu Jiu și FC Vaslui au pierdut pe teren propriu în etapa a 23-a, ajutându-i pe „câini” să se distanțeze de principalele contracandidate la poziția a patra a clasamentului, care asigură, în situația de față, prezența în preliminariile Ligii Europa.
FC Botoșani a tras, evident, în meciul cu FC Vaslui, pentru propriile interese, detașându-se de lupta care se dă pentru calificarea în competițiile continentale. Antrenorul Leontin Grozavu s-a declarat încântat de fața arătată de elevii săi, pe care i-a felicitat pentru acest succes la care puțini s-ar fi putut gândi înainte de primul fluier. „După aspectul jocului cred că am obținut o victorie meritată. Băieții au avut o prestație foarte bună și îi felicit pentru acest succes. Am crezut în această victorie și mă bucur că am obținut-o. Am dat dovadă de multă dăruire, de multă determinare și am crezut în șansa noastră până la final. Și în 10 oameni am continuat să sper că putem câștiga. Mă așteptam la un contraatac, la o fază fixă. Și așa a fost”, a comentat Grozavu.
Formația Pandurii Târgu Jiu pare că suferă după despărțirea de Marin Condescu, înfrângerea suferită în fața Concordiei Chiajna fiind la fel de surprinzătoare ca și victoria lui FC Botoșani din deplasarea de la Vaslui. Singurul gol al meciului a fost marcat de Welington, în minutul 84, care a trimis de la 15 metri și a adus, astfel, prima victorie a lui Marius ?ê?£umudică pe banca tehnică a ilfovenilor.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















