Vicecampioana României, FC Vaslui, s-a mișcat foarte repede în ceea ce privește conducerea băncii tehnice. După plecarea subită a lui Augusto Inacio, petrecută miercuri, șefii moldovenilor l-au numit în funcție, ieri, pe Marius ?ê?£umudică. Tehnicianul român este deja în cantonamentul din Austria, unde va încerca să își impună de urgență metodele de pregătire și a dat asigurări că echipa are fprța necesară de a trage la titlul de campioană. „Sunt fericit că sunt la un club unde voi avea stabilitate financiară. M-a sunat acum două nopți domnul Porumboiu și nu am stat pe gânduri. Ce să spun acum, că voi câștiga campionatul la 10 puncte diferență? Nu. Primul lucru pe care mi-l doresc este să jucăm fotbal, să jucăm bine și să avem continuitate în rezultate. Dacă vom reuși acest lucru, ne putem clasa cât mai sus. Mă obligă lotul să mă bat la titlu, asta e clar. Să mă lupt în Champions League, în Europa League. Lotul ăsta obligă. Sunt obiective stipulate în contract și ne vom bate pentru campionat. Dar nu pot spune acum că iau titlul”, a comentat Marius ?ê?£umudică în direct la Gsp TV.
Finanțatorul Adrian porumboiu a recunoscut că și-ar fi dorit să numească alt antrenor, dar a apelat la această variantă la sugestia managerului sportiv Daniel Stanciu.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















