Home Sport Euro 2008 – bătălia continuă

Euro 2008 – bătălia continuă

DISTRIBUIŢI

După bucuria unui debut reușit printr-o remiză albă în compania vicecampioanei lumii, Franța, "tricolorii" au revenit la rutina cotidiană, respectiv antrenamentele fizice și tactice. Nimic nu s-a schimbat în atitudinea jucătorilor noștri, nici în cea a antrenorului Victor Pițurcă. Acesta este caracterizat, în continuare, atât de presa din România, cât și de cea internațională, drept "Sfinxul", din cauza informațiilor puține ce le oferă despre elevii săi.

Pe site-ul oficial al UEFA, selecționerul "tricolorilor" este sfătuit să schimbe tactica în vederea apropiatului meci cu Italia, campioana mondială în exercițiu, dar nici ofensiva nu este văzută de oficialii forului european prea potrivită în abordarea acestei partide. De asemenea, aceeași sursă reflectă faptul că, deși românii au fost criticați pentru modul prea defensiv în care au jucat împotriva lui Domenech și ai lui, formula de joc aleasă de Pițurcă a fost excelentă și a ținut în șah o echipă favorită la trofeul european.
Ales ca reprezentant al selecționatei "tricolore" de site-ul oficial al Campionatului European, Răzvan Cociș s-a declarat mulțumit de faptul că lumea fotbalistică s-a convins că România poate concura la cel mai înalt nivel, alături de cei mai buni. "Noi am arătat contra Franței că România poate concura cu cei mai buni. Poate că ne-am concentrat prea mult să nu luăm gol cu Franța, fără să ne mai gândim prea mult la faza de atac. E explicabil, deoarece era important să nu pierdem primul meci. Va trebui probabil să câștigăm unul din următoarele două jocuri pentru a ne califica, așa că ne vom concentra mai mult pe ofensivă. Italia este o fiară rănită după ce a pierdut la scor. Acum ne concentrăm pe Italia, iar primul meci ne-a dat multă încredere", a menționat Cociș.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.