Acasă Știință SUA și UE arată „bățul și morcovul” Iranului

SUA și UE arată „bățul și morcovul” Iranului

DISTRIBUIȚI

Ultimul summit SUA-Rusia din mandatul președintelui american George W. Bush a început ieri în Slovenia, iar cea mai importantă problemă dezbătută între cele două părți a fost cea a programului nuclear al Iranului, care e suspectat că ar încerca să obțină bomba atomică. SUA și UE au convenit, conform proiectului de declarație finală, să adopte o strategie în două direcții pentru a determina Iranul să se supună rezoluțiilor Organizației Națiunilor Unite, care-i cer să renunțe la acest program. Prima dintre acestea presupune creșterea presiunii, prin sancțiuni suplimentare celor impuse de ONU și care constau în afectarea băncilor iraniene prin interdicții de se face afaceri cu acestea, și blocarea conturilor unor oficiali iranieni. De asemenea, SUA și Uniunea Europeană au avertizat că ar putea merge chiar mai departe cu sancțiunile, mai ales că, în paralel cu dezvoltarea unui program nuclear netransparent, Iranul amenință frecvent statul Israel cu distrugerea și, în plus, sprijină grupări teroriste din regiune. Mai există, însă, și o a doua direcție care va fi urmată, aceea de a oferi stimulente Iranului, constând în îmbunătățirea relațiilor politice și mai ales în avantaje economice, pachetul de propuneri urmând a fi prezentat zilele acestea în capitala iraniană Teheran, chiar de către Înaltul Reprezentant pentru Politică și de Securitate Comună al UE, Javier Solana. Cu toate astea, e prea puțin probabil ca Iranul să cedeze, mai ales că liderii săi au făcut foarte clar faptul că nu vor renunța cu niciun chip la programul lor nuclear, despre care afirmă că e destinat doar producerii de energie electrică și nu are o componentă militară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.