Suporterii FC Steaua au anunţat, într-un comunicat postat pe site-ul lor, fcsteaua.ro, că nu se pune problema unei întâlniri cu finanţatorul Gigi Becali până când acesta nu îşi va cere scuze publice fanilor stelişti.
Reprezentanţii Peluzei Nord (PN), Peluzei Sud (PS), Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti (AISS) şi ai Tribunei a II-a (T2) au avut, luni seară, la stadionul din Bulevardul Ghencea, o întâlnire cu preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală. La întâlnire nu a participat finanţatorul stelist Gigi Becali. -În urma acestei întâlniri, s-a stabilit de comun acord că nu se pune problema unei întâlniri a suporterilor cu patronul Stelei, până în momentul în care acesta nu-şi va cere scuze public, faţă de absolut toţi fanii <roş-albaştri>, indiferent de grupare, de oraş sau orice altceva-, se arată în comunicat.
Semnatarii comunicatului, PN, PS, AISS şi T2, precizează că nu suporterii Stelei sunt cei care au declanşat acest conflict şi că aceştia sunt dispuşi oricând să găsească o soluţie pentru ca echipa să nu aibă de suferit.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















