Suporterii lui FC Botoșani nu trebuie să își facă griji. Echipa este ca și salvată de la retrogradare, iar oficialii clubului au avut grijă să primească licența de participare în primul eșalon și pentru sezonul viitor. Președintele grupării, Cornel Șfaițer, a anunțat că a reușit să îndplinească acest obiectiv foarte dificil. „Am primit licenţa pentru sezonul viitor. Aşadar avem dreptul să evoluăm în ediţia 2014-2015 a Ligii I. Pentru noi, cel mai important şi mai greu de realizat a fost criteriul financiar. Cu eforturi mari am reuşit să-l îndeplinim. Pentru noi mai rămâne acum problema stadionului. Trebuie să vedem cum rezolvăm cât mai repede nocturna şi sistemul de încălzire a gazonului”, a declarat Cornel Șfaițer.
El a precizat că va solicita ca lui FC Botoșani să nu îi fie impus și să aibă minim 2.000 de locuri acoperite deoarece există și alte cluburi din Liga I care nu îndeplinesc acest criteriu.