Home Sport Federer si Nadal, calificati la Turneul Campionilor

Federer si Nadal, calificati la Turneul Campionilor

DISTRIBUIŢI

Elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal şi-au asigurat deja participarea la Masters Cup (Turneul Campionilor), turneul de tenis care încheie sezonul 2007 din circuitul ATP. Roger Federer, numărul unu mondial în ATP Entry, a acumulat până la această dată 36 de victorii şi 5 înfrângeri, în timp ce spaniolul Nadal, primul în ATP Race din data de 30 aprilie, a totalizat 51 victorii şi 8 înfrângeri. Federer, triumfător la Australian Open şi la Wimbledon a mărturisit că speră să-şi apere titlul la Shanghai, pentru a avea parte de un sfârşit perfect de an 2007.

Vor să câştige tot

Cei doi sportivi care domină tenisul masculin au declarat că vor să câştige cât mai multe tiluri în decursul unui an calendaristic, Turneul Campionilor fiind o prioritate pentru ambii. **Sunt fericit că m-am calificat din nou la Masters Cup în acest an. Era unul din obiectivele mele şi mă bucur că l-am realizat**, a declarat Nadal, 21 ani, învingător la Roland-Garros, care a stabilit un record de 81 victorii consecutive pe zgură. Elveţianul i-a întrerupt seria de victorii lui Nadal, în finala turneului de la Hamburg. În ultima perioadă de timp, -sportul alb- rezervat bărbaţilor a devenit o afacere între cei doi sportivi, care îşi adjudecă pe rând turneele de Mare Şlem. Masters Cup este competiţia care strânge cei mai buni opt jucători din lume, în ordinea stabilită de ierarhia masculină pe anul în curs, iar anul acesta se va desfăşura la Shanghai, între 11 şi 18 noiembrie 2007.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.