Manchester United a pus capat impresionantei serii de 49 de meciuri fara infragere ale Arsenalului, diavolii rosii invingand cu scorul de 2-0 prin golurile marcate de Nistelrooy *73 – penalti si Rooney *90. La finalul partidei, in timp ce Alex Ferguson se indrepta catre vestiarul formatiei sale a fost atacat cu supa, sandvisuri si pizza de un jucator al formatiei Arsenal Londra in tunelul stadionului -Old Trafford-, fiind nevoit sa isi schimbe camasa murdara inainte de a aparea in fata camerelor tv.
Jucatorul care l-a atacat pe Ferguson nu a fost identificat, insa principalul suspect este portarul echipei Arsenal, germanul Jens Lehmann, care a dezmintit ca ar avea vreo legatura cu incidentul.
Tot la finalul celor 90 de minute, Thierry Henry a fost implicat intr-o disputa cu portarul formatiei Manchester United, Roy Carroll. Cearta dintre cei doi fotbalisti s-a incheiat cu fugarirea portarului de catre atacantul francez in tunelul stadionului. Disputa a inceput de la faptul ca Henry l-a acuzat pe Carrol de faptul ca a -tras de timp- spre finalul partidei.
Presa britanica i-a catalogat in termeni duri pe diavolii rosii, numindu-i -trisori-, mai ales pentru faptul ca Nistelrooy a deschis scorul in urma unui penalti acordat la caderea teatrala in careul tunarilor a lui Rooney.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















