
Marius Lăcătuș, noul antrenor al lui FCM Târgu Mureș
Tehnicianul Marius Lăcătuș va pregăti din nou o echipă din primul eșalon românesc, după ce și-a pus semnătura pe un contract valabil un an și jumătate cu FCM Târgu Mureș. Cu toate că în perioada când era jucător activ a fost obișnuit cu marea performanță, cel poreclit „Fiara” se va lupta acum pentru evitarea retrogradării, fiind convins că va reuși să își îndeplinească obiectivul. „Voi lucra cu jucători foarte experimentați, dar și cu mulți tineri. Cu siguranță, valoarea lor ne dă dreptul să afirmăm că acestă echipă nu va retrograda. Țin să mulțumesc conducerii pentru încrederea avută în mine și în colaboratorii mei”, a declarat Marius Lăcătuș la conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial, alături de o altă achiziție, mijlocașul Dragoș Firțulescu, fotbalist care ultima oară a evoluat la defuncta Universitatea Craiova. Noul antrenor principal al lui FCM va fi ajutat de secundul Ioan Naghi și preparatorul fizic Michele Bon.
Lovitură de imagine
Conducerea echipei din Târgu Mureș i-a reziliat contractul antrenorului italian Maurizio Trombetta, care a solicitat unele bonusuri suplimentare, nestipulate în înțelegerea inițială. Oficialii lui FCM s-au arătat încântați de alegerea făcută, deoarece Lăcătuș nu este văzut ca un experiment, ci mai degrabă ca o certitudine. „Face parte din «generația de aur» a Stelei și a României. Nu are nevoie de nicio prezentare. Practic, și-a clădit peste tot un nume prin valoarea dovedită și munca depusă. Va izbuti să ne salveze de la matineu și sper să reușească să promoveze și câțiva juniori târgumureșeni în prima echipă”, a comentat numirea președintele Consiliului Director al clubului, Tatar Bela.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















