
Federația Internațională de Baschet a împlinit, ieri, opt decenii de la înființare, având același număr de membri semnatari ai statutului inițial. În cei 80 de ani s-au organizat 16 ediții ale Campionatului Mondial, atât feminin cât și masculin, dar și 17 ediții olimpice ale acestei discipline. „De-a lungul celor opt decenii de existență, baschetul a crescut foarte mult și a ajuns unul dintre cele mai importante sporturi din cadrul Jocurilor Olimpice. Am început cu numai opt federații naționale, iar în ziua de astăzi avem 213. A trecut foarte mult timp de când putem afirma că nu există niciun colț pe lumea aceasta unde să nu se joace baschet. Personal, sunt mândru că forul internațional a acordat la fel de multă atenție jocului feminin și masculin”, a declarat secretarul general al FIBA, Borislav Stankovici.
Cele opt federații care au semnat înființarea forului mondial în 1932 sunt Argentina, Grecia, Italia, Letonia, Portugalia, Cehoslovacia, Elveția și România.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















