Dinamo a câștigat Cupa României după 1-0 cu Rapid
Două dintre echipele cu pretenții care și-au dezamăgit suporterii în acest sezon al Ligii I, Dinamo și Rapid, au avut ocazia, miercuri seara, să își îndrepte imaginea înaintea pauzei competiționale, în finala Cupei României. Câștig de cauză au avut „câinii”, care s-au impus în fața concitadinilor din Giulești cu 1-0, grație golului marcat în repriza a doua de Scarlatache. Dinamo nu a impresionat, poate doar în momentele când se apăra cu întreaga echipă și reușea să îndepărteze mingea din fața porții lui Naumovski, dar a abordat partida pragmatic, sacrificând spectacolul în favoarea trofeului. Aceasta este cea de-a 13-a Cupă a României din istoria grupării din ?ê?£tefan cel Mare, tot atâtea câte a cucerit și medaliata cu argint din acest an. „Așa cum mi-am închipuit, a fost o partidă dificilă, dar jucătorii mei știau foarte bine de la început că trebuie să câștige. Obiectivul nostru a fost de a câștiga, nu de a juca bine. În seara asta s-a văzut inima echipei. Sunt fericit pentru suporteri și pentru tot staful echipei. Vreau să mulțumesc întregului staf, care a dat totul pentru a ajunge aici, și suporterilor. Sunt fericit că am câștigat. Evaluarea nu trebuie să o facem din punct de vedere tehnic. Jucătorii au înțeles dinainte că trebuie să dea tot ce-i mai bun din ei ”, a declarat antrenorul dinamovist Dario Bonetti după finalul meciului.
Cu gândul la Supercupă
Euforia victoriei a fost mare în rândul jucătorilor dinamoviști, care nu au uitat, însă, că au ratat cucerirea titlului în Liga I după ce la finalul turului ocupau prima poziție. Acum, „câinii” se vor lupta pentru al doilea trofeu al anului, Supercupa României, cu echipa CFR Cluj. „Acest trofeu salvează jumătate de sezon și sperăm să luăm și Supercupa. Am avut emoții pe final, pentru că Rapid este o echipă foarte bună. Au avut o posesie mai bună, dar noi am reușit să ne închidem foarte bine, să facem un joc tactic foarte bun. Este bine că vom avea o vacanță mai liniștită, deși ne-am fi dorit eventul”, a declarat dinamovistul Alex Curtean.
Robert Jugravu