
Fostul jucător al echipei Steaua în perioada 1963-1966, Cornel Pavlovici, a decedat, marți, la vârsta de 69 de ani, informează site-ul oficial al grupării "roș-albastre".
Pavlovici, poreclit "Pavca", a fost în sezonul 1963/1964, golgheterul primei ligi.
"Eu l-am cunoscut pe Pavca mai mult ca om decât ca fotbalist și pot spune că am avut mereu o admirație deosebită pentru el. Am fost mereu atras față de acest om extraordinar, care reușea să binedispună pe oricine cu starea sa de spirit extraordinară. Va rămâne mereu în inima mea și faptul ca a trecut în neființă îmi aduce un mare regret în suflet. Transmit un gând bun familiei sale și sper din tot sufletul să se odihnească în pace", a declarat, pentru site-ul oficial al Stelei, președintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam.
Cornel Pavlovici, supranumit "Pavca", s-a născut pe 2 aprilie 1943, la București și și-a început activitatea de fotbalist la Metalul București, în 1959. După ce a trecut pe la Recolta Carei, Dinamo Baia-Mare, Jiul Petroșani sau ASMD Satu Mare, s-a transferat la Viitorul București în vara lui 1962, unde a jucat în 12 partide și a înscris de 7 ori în Divizia B. Evoluțiile din turul campionatului i-au adus mutarea la Steaua în iarna lui 1963, pentru care a evoluat în patru partide din retur. În sezonul 1963-1964 a reușit să înscrie de 19 ori în 23 de partide, devenind, astfel, golgheterul campionatului, la egalitate cu Constantin Frățilă, de la Dinamo.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















