Selecționerul echipei naționale Under 17 a României, Constantin Gâlcă, este încrezător că elevii săi vor reuși să se califice la Campionatul European. Antrenorul este de părere că „tricolorii” săi formează o echipă dintre cele mai bune de pe continent, astfel că au puterea necesară de a se impune la Turul de Elită din Scoția, ultimul tur preliminar înaintea turneului final din Malta. „Am încredere că acest grup se poate califica la Euro. Scopul nostru este de a-i pregăti pe acești jucători să facă pasul către echipa mare, iar participarea la cât mai multe turnee finale de juniori îi poate propulsa la acest nivel. Am la dispoziție un grup foarte bun, unit, care își dorește mult calificarea. Ne dorim să ne întoarcem din Scoția de pe primul loc în grupă. De altfel, cred că acest grup este între primele opt din Europa”, a comentat Constantin Gâlcă.
România U17 va întâlni, în cadrul Turului de Elită, reprezentativele Belgiei (24 martie), Bosniei-Herțegovina (26 martie) și Scoției (29 martie), prima clasată urmând să se califice la CE.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















