Home Sport Găman, tentat de un transfer în străinătate

Găman, tentat de un transfer în străinătate

DISTRIBUIŢI

Fundașul Valerică Găman ar putea părăsi Liga I în această vară, fiind curtat de mai multe cluburi din străinătate după evoluțiile din turneul de pregătire al echipei naționale. Fotbalistul a dat, însă, asigurări suporterilor prahoveni că nu va accepta un transfer la o altă grupare internă. „E posibil să plec de la Astra, dar nu cred că în țară. Sunt anumite discuții și să vedem dacă se vor concretiza. Cred că e timpul să încerc și eu ceva afară. Am jucat destul în campionatul românesc. M-ar tenta o evoluție afară, nu în campionatul românesc. Mi-ar plăcea în Olanda, dar acum nu pot refuza oferte din Italia sau Spania”, a declarat Găman.
Fotbalistul Astrei consideră că acțiunea echipei naționale din Elveția și Austria a fost o reușită, chiar dacă jucătorii convocați au fost nevoiți, astfel, să renunțe la o mare parte din vacanță. „Am avut două teste utile și cred că a ieșit bine. Ne simțim mai optimiști, iar aceste rezultate ne dau încredere și ne face să ne uităm spre viitor cu alte speranțe”, a conchis fundașul Astrei.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.