
Ioan Gavrilescu a anunțat ieri că și-a depus demisia din funcția de președinte al echipei de handbal feminin Oltchim Rm. Vâlcea, după nu mai puțin de 33 de ani în care a ocupat acest post. Oficialul a mai spus că hotărârea sa nu are nicio legătură cu rezultatele din ultima perioadă, precizând că este vorba despre motive strict personale. „Nu am condiționat continuarea sau întreruperea activității mele la club de numele niciunei alte persoane, cu atât mai mult de cel al vice-președintelui, Raluca Covaci, relațiile mele cu colegii de serviciu din club fiind, de mulți ani de zile, cât se poate de corecte“, a explicat Ioan Gavrilescu.
Ca un ultim sfat pentru urmașul său în funcție, președintele a menționat că este „un aprig susținător“ al antrenorului Radu Voina.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















