Campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm.-Vâlcea, și-a aflat ieri aproape toți adversarii din faza grupelor Ligii Campionilor. „Alchimistele“ se vor lupta cu finalista sezonului trecut SD Itxako Navarra, din Spania, cu Dinamo Volgograd, din Rusia, și cu formația care va câștiga grupa a treia din turul II. „Nu sunt întocmai echipele la care mă gândeam, dar trebuie să luptăm. Sper să învățăm și să nu repetăm greșelile făcute sezonul trecut în fața ibericelor de la Itxako, iar cu Dinamo Volgograd va trebui să jucăm cu foarte multă atenție deoarece este o echipă foarte bună. Ne-am schimbat strategia față de sezonul trecut, am adus câteva jucătoare, altele au părăsit clubul și va trebui să ne îmbunătățim nivelul tactic de joc“, a declarat vicepreședintele clubului, Nicolae Luca, pentru site-ul www.csoltchim.com.
Antrenorul Radu Voina a afirmat din nou că obiectivul este calificarea în finală, cu toate că adversarele din Grupa D sunt foarte puternice.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















