
Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, luni, că la gruparea Galatasaray trebuie să se vorbească mai puțin și să se găsească soluții care să facă bine clubului. „Se vorbesc multe, azi am venit în țară pentru noua ediție, dar după masă mă întorc la Istanbul, iar mâine dimineață avem antrenament programat. Atât pot să spun deocamdată, sunt foarte multe speculații, se spun multe, presa din România preia din presa turcă, la fel de aici se ia tot ce se speculează și apoi se creează un lucru care nu e bun. La club, acum trebuie să vorbim puțin, să vedem ce trebuie făcut. Trebuie găsite soluții pentru viitor, care să facă bine grupării Galatasaray“, a declarat Hagi. Formația Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi și la care evoluează Bogdan Stancu, a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată, sâmbătă, pe teren propriu, cu echipa Karabukspor, în etapa a XXIV-a a campionatului Turciei. După meciul de sâmbătă, presa turcă a notat că Hagi i-a spus din nou președintelui clubului Galatasaray, Adnan Polat, că va renunța la funcție dacă este cazul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















