
În tenisul feminin mondial a început să se vorbească din ce în ce mai des despre România, grație rezultatelor obținute de reprezentantele noastre în acest an. „Cap de coloană” au fost Sorana Cîrstea și Simona Halep, care și-au și adjudecat trofee importante în 2013. Prima dintre ele s-a calificat luni în turul secund al turneului US Open, pe când cea de-a doua a pășit pe teren abia ieri, avansând, de asemenea, în faza superioară a întrecerii. Halep, cap de serie numărul 21 și locul 19 WTA, a obținut o victorie muncită în fața britanicei Heather Watson, după două ore de joc. Adversara sportivei noastre a câștigat primul set, 6-4, dar românca și le-a adjudecat pe următoarele două, 6-4, 6-2, și a trecut în turul următor. Aici, ea va da piept cu Donna Vekici, din Croația, clastă pe treapta a 65-a a ierarhiei mondiale, care a trecut în turul inaugural de columbianca Mariana Duque-Marino, locul 98 WTA, cu scorul 7-6 (7/5), 4-6, 6-2. Jucătoarele calificate în faza a doua a turneului US Open și-au asigurat câte un cec în valoare de 53.000 de dolari și 100 de puncte WTA.
Surpriza românească
Sorana Cîrstea și Simona Halep ne-au obișnuit cu rezultate bune în ultima perioadă, astfel că victoriile obținute la US Open nu au făcut decât să reconfirme forma excelentă pe care o traversează. O tenismenă care în urmă cu nu foarte mult timp cocheta cu Top 50 WTA, Alexandra Dulgheru, a cunoscut o cădere bruscă – în principal din cauza unei accidentări – în ierarhia mondială, fiind acum doar pe treapta a 214-a. Acest lucru nu a împiedicat-o, însă, să intre pe teren fără complexe în fața numărului 35 mondial, Varvara Lepchenko. Sportiva noastră a trecut de americanca născută în Uzbekistan după aproape trei ore de joc, scor 6-7 (5), 6-2, 7-6 (5). Dulgheru se va lupta în turul doi al ultimului turneu de Grand Slam al anului cu Ana Ivanovici, din Serbia, a 15-a tenismenă a lumii.
În altă ordine de idei, Adrian Ungur și perechea Hănescu/De Schepper au pierdut în primul tur al competiției.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















