Federația Română de Handbal a hotărât să reprogrameze cinci runde contând pentru Liga Națională masculină din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Astfel, etapa a 15-a va avea loc pe 2 februarie, deși era stabilită inițial pe 30 ianuarie, etapa a 16-a s-a mutat din 2 februarie pe 9 februarie, etapa a 17-a din 9 februarie pe 16 februarie, a 18-a din 16 februarie în 23 februarie, iar a 19-a din 23 februarie în 2 martie. „Comitetul Director al FR Handbal a analizat programul campionatelor interne, în condițiile meteorologice actuale, și a hotărât reprogramarea etapelor XV-XIX, dar și a meciului dintre HCM Constanța și Știința Bacău, programat în 26 ianuarie, pentru 30 ianuarie”, se arată în comunicatul remis de Federația Română de Handbal.
Forul de profil a anunțat și că alegerile noii structuri de conducere, care trebuia să aibă loc ieri, se vor desfășura în altă zi: „Rugăm toate structurile afiliate și, mai ales, persoanele cu drept de vot la această Adunare Generală să ia notă de acest anunț și să urmărească precizările ulterioare ale FRH. Data, ora și locul noii adunări vor fi anunțate în timp util de FRH”. Pentru funcția de președinte al LPH candidează actualul președinte Cristian Gațu, președintele Ligii Profesioniste de Handbal, Alexandru Dedu și Remus Drăgănescu (vicepreședinte și director tehnic).
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















