
Formația noastră a nimerit cel mai bun adversar posibil
Echipa de handbal masculin HCM Constanța și-a aflat, ieri, adversarul din cadrul sferturilor de finală ale Cupei EHF. Formația noastră se va lupta pentru un loc în „careul de ași” al competiției cu la Lugi HF, din Suedia. Cu toate că „marinarii” vor avea de muncit pentru a obține calificarea, acesta este cel mai accesibil adversar pe care l-ar fi putut înfrunta în faza sferturilor de finală. Turul este programat să se desfășoare în România, pe 19 sau 20 aprilie, iar manșa a doua va avea loc în Suedia, o săptămână mai târziu. Celelalte două jocuri din cadrul sferturilor de finală ale Cupei EHF sunt Sporting CP (Portugalia) – Pick Szeged (Ungaria) și HBC Nantes (Franța) – Montpellier (Franța). Câștigătoarele fiecărei duble manșe vor avansa în Final Four, unde le așteaptă deja Fuchse Berlin, care este calificată deja grație statutului de gazdă a turneului.
Laurențiu Toma, încântat
Căpitanul lui HCM Constanța, Laurențiu Toma, nu a evitat să admită că el și colegii săi au avut noroc la tragerea la sorți, îndrăznind deja să se gândească la Final Four-ul Cupei EHF. „Este foarte bine, este practic perfect. Începe să se vadă Final Four-ul de la Berlin, am jucat deja în sala de acolo și ne dorim mult să revenim. Sper ca turul să îl jucăm sâmbătă, pe 19 aprilie, indiferent de oră, nu de Paște. Nu va fi însă ușor, pentru că până la urmă reprezintă Suedia, națională care este vicecampioană olimpică. A câștigat o grupă cu Ademar Leon și Hannover și nu este puțin lucru. Jocul nostru ne oferă însă multă încredere. Am realizat multe până acum și nu vrem să ne oprim aici”, a declarat Laurențiu Toma.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















