
Fostul portar al lui Oltchim Râmnicu Vâlcea, Luminița Huțupan-Dinu, este de părere că lipsa de experiență a unor jucătoare la acest nivel a fost principala cauză a înfrângerii suferite în fața lui Gyor ETO. „M-am enervat foarte tare în prima repriză, au fost greșeli pur și simplu copilărești, cu pași, pase la adversar etc. Cred că fetele au avut emoții mari și pot înțelege asta, și eu aveam la fel în primele 10 minute din meci, dar apoi, cu atmosfera, cu fanii, cu jocul, intram în formă. Asta nu înțeleg la ele în meciul de astăzi. De ce jucăm doar a doua repriză, de ce tot timpul după prima repriză avem de recuperat? Nu e de acum, e veche meteahna asta, dar există”, a declarat Luminița Huțupan la finalul meciului Oltchim – Gyor ETO, scor 22-24.
foto: www.emaramures.ro
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















