Timișoara a pierdut locul în Liga Campionilor și a fost trimisă în al treilea eșalon valoric după ce nu a primit licența din partea comisiei. Patronul bănățenilor, Marian Iancu, este recunoscut drept un om extrem de meticulos în ceea ce privește regulamentele și legile, dar acum echipa sa este cea care are de suferit tocmai din aceste cauze. Mai exact, timișorenilor le-a fost acordată licența în prima fază, cu titlu de excepție, deoarece societatea suferise modificări în ultimii trei ani, condiția fiind ca ei să demonstreze că datoriile financiare au fost achitate, lucru care nu s-a întâmplat. Marian Iancu a recunoscut că hotărârea nu l-a surprins, dar este gata să pornească un nou proces. „Așteptăm să vedem motivarea Comisiei la decizia luată după apelul făcut de Duru, după care vom merge la Parchet cu plângeri penale împotriva tuturor. O să cerem expertiză asupra dosarelor tuturor, comparativ cu al nostru. O să invocăm motive importante, este un război juridic pe care îl vom duce până la capăt și îl vom câștiga, iar ei știu asta. S-au încurcat unii pe alții în interesele lor și vor munci mult pentru a ieși din asta. Motivarea îi va incrimina pe toți“, a tunat finanțatorul, făcând referire în primul rând la directorul de licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru, care a făcut apel după ce Timișoarei îi fusese acordată licența în prima fază.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















