
Celebrul patron al lui Internazionale Milano, Massimo Moratti, a hotărât să vândă clubul unui om de afaceri indonezian, mutarea fiind, deja, parafată. „Totul este semnat. Sunt fericit, a durat ceva, dar cred că este corect totul, a fost o afacere bună. Ești fericit când lași ceva pe mâini bune. Sunt sigur de asta, pentru că sunt oameni buni, în ceea ce privește caracterul”, a declarat Massimo Moratti, care a precizat că încă nu s-a hotărât dacă va ocupa în continuare funcția de președinte al grupării unde este legitimat și Cristian Chivu.
Indonezianul Erick Thohir deține, astfel, 70 la sută din acțiunile grupării „nerazzure”, urmând ca alegerea noilor membri ai Consiliului de Administrație să aibă loc la următoarea Adunare Generală, programată la 28 octombrie.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















