Antrenorul Ion Marin a fost numit oficial, sambata, la conducerea tehnica a formatiei Farul Constanta, in cadrul sedintei Consiliului Director al clubului. -Sapaliga- a semnat un contract pentru o perioada de sase luni, cu posibilitate de prelungire pentru alti doi ani.
Din conducerea tehnica a team-ului de la malul marii vor mai face parte Cristian Camui – antrenor secund, Gheorghe Avram – preparator fizic si Constantin Garjoaba – antrenorul portarilor.
-Am semnat un contract pe sase luni, cu drept de renegociere pentru doi ani. Consider ca echipa se afla intr-o situatie delicata, dar nu periculoasa. Avem nevoie de rezultate bune, pentru ca sa imbunatatim moralul echipei-, a declarat Ion Marin. Farul Constanta va demara pregatirile pentru retur astazi, iar in perioada 20 ianuarie-1 februarie va efectua un stagiu montan la Sinaia. Din calendarul precompetitional nu lipseste nici traditionalul turneu din strainatate, constantenii optand pentru cel de la Albena (Bulgaria, 10-18 februarie).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















