Home Sport Jens Lehman, nehotarat in privinta viitorului sau la Arsenal

Jens Lehman, nehotarat in privinta viitorului sau la Arsenal

DISTRIBUIŢI

Unul dintre cei mai vârstnici goal-keeperi ai Europei, Jens Lehman care va împlini în luna noiembrie 38 de ani, nu ştie sigur dacă va continua să evolueze pentru Arsenal Londra şi în sezonul viitor. Germanul a declarat pentru tabloidul britanic -The Sun- că va purta unele discuţii cu staff-ul conducerii administrative la sfârşitul acestei luni, care vor fi hotărâtoare pentru viitorul său: -Vom avea unele negocieri în curând, într-o săptămână sau două. Nu mă simt deloc frustrat, aşa sunt afacerile. Eu sunt cel care va trebui să ia decizia dacă voi continua şi în sezonul următor-. Portarul a precizat şi care sunt motivele ezitării sale: -În acest moment, există în derulare un contract pe un sezon. Totuşi, în cazul în care aş pleca la o altă echipă, aş semna pentru două sezoane, în timp ce -tunarii- nu-mi mai pot oferi decât un contract valabil un singur an. Nu este o hotărâre uşoară. Pot rămâne la echipă fără probleme, însă aceste aspecte trebuie discutate-.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.