
Portughezul Jose Mourinho, de la Real Madrid, a fost desemnat cel mai bun antrenor de club al anului 2012 de către Federația Internațională pentru Istoria și Statistica Fotbalului (IFFHS).
În ierarhia publicată miercuri de IFFHS, Mourinho l-a devansat cu numai două puncte pe italianul Roberto Di Matteo, câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea, în timp ce pe locul al treilea s-a aflat argentinianul Diego Simeone, care a cucerit trofeul Europa League, în mai, la București, cu Atletico Madrid.
De-a lungul timpului, doar doi tehnicieni români au intrat în acest clasament alcătuit de IFFHS, Mircea Lucescu (Șahtior Donețk), clasat pe 5 în 2009, și Anghel Iordănescu (Al Ittihad Jeddah), locul 10 în 2005.
Clasamentul pe 2012
1. José Mário dos SantosMourinho Félix (Real Madrid CF/Portugalia) 101 puncte
2. Roberto Di Matteo (Chelsea FC/Italia) 99
3. Diego Pablo Simone (Atlético Madrid/Argentina) 97
4. Josep Guardiola (FC Barcelona/Spania) 82
5. Adenor Leonardo Bacchi ''Tite'' (SC Corinthians Paulista Sao Paulo/Brazilia) 61
6. Josef "Jupp" Heynckes (FC Bayern München/Germania) 40
7. Sir Alexander Ferguson (Manchester United/Scoția) 27
8. Jürgen Norbert Klopp (BV Borussia Dortmund/Germania) 15
9. Marcelo Alberto Bielsa (Athletic Bilbao/Argentina) 12
10. Roberto Mancini (Manchester City/Italia) 11 etc.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















