Vedeta formației Borussia Dortmund, Robert Lewandowski, a fost curtat intens în ultima perioadă de rivala Bayern Munchen, proaspăta câștigătoare a Ligii Campionilor. Cu toate că transferul părea deja parafat, antrenorul Jurgen Klopp a anunțat ieri că se bazează în continuare pe serviciile atacantului polonez și, mai mult, bavarezii nu ar fi înaintat nici măcar o ofertă pentru serviciile lui. „Speculațiile ar trebui să înceteze! În acest moment nu există nicio ofertă oficială din partea lui Bayern Munchen pentru Lewandowski. Eu plec de la ideea că el va fi aici și sezonul viitor”, a declarat Jurgen Klopp. Impresarul fotbalistului, Cezary Kucharski, anunțase, cu o zi înainte, că Bayern și Borussia s-au înțeles: „Există un acord preliminar între cluburi. Dortmund este conștientă de dorința jucătorului. Lewandowski se simte bine la Dortmund. Are coechipieri foarte buni, un antrenor excepțional, iar suporterii îl apreciază. Cu toate acestea, el își dorește să înceapă un nou capitol, la un alt club”.
Bayern l-a achiziționat de la Borussia pe Mario Gotze, în schimbul sumei de 37 de milioane de euro, astfel că mijlocașul va evolua pentru deținătoarea Ligii Campionilor din sezonul viitor.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















