Home Sport Kubica nu poate concura în 2011

Kubica nu poate concura în 2011

DISTRIBUIŢI

Polonezul se reface după accidentul din februarie

Pilotul de Formula 1 Robert Kubica este în plin proces de recuperare după accidentul suferit în timpul unei curse de raliuri la începutul anului. Medicii încă nu pot da un verdict clar cu privire la viitorul polonezului, dar au spus că nu se pune problema unei reveniri în „Marele Circ“ în acest sezon. Proprietarul echipei Lotus Renault, Gerard Lopez, a declarat pentru postul de radio Onda Cero că nu îl vom vedea cu siguranță pe Kubica la o cursă oficială înainte de 2012, dar a admis că este posibil ca el să participe la o sesiune de antrenament alături de colegii săi.
Cu toate că intervențiile chirurgicale au fost reușite, iar recuperarea decurge foarte bine, Kubica ar putea să fie afectat și pe viitor de acel accident. Lopez speră în revenirea sa în circuit, dar a recunoscut că este posibil ca polonezului să îi fie interzis să mai concureze în Campionatul Mondial de Formula 1. „Robert a suferit un accident grav și acum vine partea mai dificilă, de a se recupera complet, ceva ce nimeni nu știe, nici el, nici medicii, nici noi, când și dacă va reuși să o facă“, a conchis Gerard Lopez.
Locul lui Kubica în echipa Lotus Renault a fost luat de Nick Heidfield, care ocupă locul 7 în clasamentul piloților după primele cinci curse, la 93 de puncte în spatele liderului autoritar, Sebastian Vettel, de la Red Bull.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.