Home Sport La revedere, Champions League!

La revedere, Champions League!

DISTRIBUIŢI

FC Vaslui a ieșit pe ușa din spate a competiției după 0-0 acasă cu Twente

Cadoul oferit vasluienilor – de a juca în preliminariile Champions League în detrimentul Timișoarei, care a fost și retrogradată –  nu a fost decât o mare dezamăgire pentru moldoveni, care nu au putut profita de această ocazie pentru a juca în grupele CL. Echipa olandeză Twente Enschede s-a dovedit o nucă prea greu de spart pentru echipa lui Viorel Hizo. După o scurtă aventură la cel mai înalt nivel, FC Vaslui a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat miercuri seară, la Piatra Neamț, în compania olandezilor de la Twente Enschede, în manșa secundă a turului trei preliminar al competiției. În tur, formația Twente Enschede a învins cu scorul de 2-0. La meciul disputat pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț au asistat aproximativ 7.000 de spectatori. Echipa lui Viorel Hizo a ratat prezența în play-off-ul Ligii Campionilor, însă va juca în play-off-ul Ligii Europa, tragerea la sorți a meciurilor din această fază a competiției urmând să aibă loc astăzi. Patronul FC Vaslui a declarat după meci că formația sa nu are încă față de Champions League. „Din păcate asta este situația. Sunt jucători de la care mă așteptam la mai mult. Cel mai mult mă bucură prestația portarului, un copil de 21 de ani care a apărat foarte bine. Aveam foarte mare nevoie de un portar și astăzi a dovedit că are calități deosebite. Nu am ieșit rău, dar nici foarte bine. Corect și cinstit spun că locul nostru nu este în Liga Campionilor, ci în Europa League. Practic, am făcut un antrenament, având în vedere faptul că noi am terminat pe locul 3 în campionat. Probabil de asta am ratat și atât de mult“, a declarat Adrian Porumboiu. Șeful moldovenilot a mai spus că nu are de gând să-l schimbe pe Viorel Hizo, dar, în realitate, zilele „Dulăului“ sunt numărate. Bossul moldovenilor are de gând să-l aducă la Vaslui pe Marius Lăcătuș. Tehnicianul, care e liber de contract, poartă de câteva zile negocieri intense și e foarte aproape de a reveni la echipa pe care a pregătit-o în sezonul 2009-2010. „Nu am discutat cu Lăcătuș. El a plecat de la noi în Spania și a spus că revine peste doi ani. Nu-l schimb pe Hizo“, a afirmat aseară Porumboiu.
   
Tudor Petrescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.